Iubire somnambulă

Căzută în dizgrație,

Oropsită și credulă 

Fără educație;

---

Se duse la plimbare 

Cu bursa de cuvinte,

Ce candidă paloare

Lucește din veșminte;

---

Iar traista cu merinde 

Atârnă-n neputință,

Căci gânduri muribunde

Se zbat fără credință;

---

Într-un destin năvalnic

Deșartă străduință, 

Căci moartea e-un pomelnic

De-o dulce biruință…

---

Iar viața e trecută 

C-un suflu dezvelită,

Privirea-i rătăcită

În taină, umbra se alintă. 

Iubire născocită în haine de paradă mută,

Ce fuge și s-ascunde, suspină și pre-plânge,

Râzând cu șoapte susurate într-o ureche brută,

Fără emfază, doar cu-o durere înfierată-n sânge;

---

Se-nvârte și se zbate, zvâcnește și se pierde,

În negura pustie a sinelui, veșnică trufie, 

Mocnește cu migală, s-aprinde și iar arde,

Se stinge și se moare pe-un vers de sindrofie;

---

Zglobie arătare, ce freamăt zguduit de nemurire,

Zadarnică speranță, o veșnicie țintuită în zeghe, 

O dulce amăgire cu gust firav de fiere, 

Coboară și se-nalță, plutind fără de veghe.

Chemare de nestemată șlefuită 

Prinsă-n mreje de năpârcă siluită 

Într-un colț de fragedă nechibzuință 

Nutrind o patimă de fiară înlănțuită.

---

Murind în straie de mireasă călătoare

Ce-a străbătut tărâmuri cu nisipuri mișcătoare 

Răpusă-n gând sau doar răpită din seraiuri 

De-un prinț fugar, cu ochii sângerând printre coclauri;

---

O palidă perdea de rouă fumegândă 

Se lasă peste-a Timpului dorință muribundă, 

De-un răgaz de liniște searbădă, dar vie

Cerșit cu lacrimi mirosind a melancolie.

Plecat în lumea largă, din fragedă menire,

Cu traista plină de povești pe cale de-mplinire,

Iubiri pierdute sau ce n-au fost să fie,

Se cer de-a pururi rostite, într-un suflu dulce, de melancolie;

---

Cobori din tren și descoperi o altfel de viețuire,

Cea dinainte rămase agățată în vise de searbădă mărire,

Plăpând rebel, cu-o inimă doar ce atinsă de-o tristă veșnicie,

Pornit la drum c-un dram de-amară silnicie;

---

Te-ai fofilat apoi prin viață cu pași mărunți, de nălucă străvezie,

Dar animat de-un crez lăuntric, sau de-o pură nerozie,

Te-ai rătăcit pe-alocuri într-ale sorții brațe, ce tandră șerpuire,

Ah, carusel netrebnic, divin pustiu, iar tu cerșind într-una doar o mântuire!

Când tăcerea se revoltă, se aud pașii fugind

Într-o doară, pe alocuri, pleoape grele tremurând 

Fără zarvă, fără lacrimi, liniște ca de mormânt,

Doar un strigăt de durere smulge piatra din pământ;

---

Patimi uitate în călimară sau roase de molii, 

Arșița care nu se mai cere ostoită cu săbii,

Ce stau acum ruginite într-un colț pribeag de vise  

Rătăcite în poveștile altora, sau pierdute printre nescrise;

---

Și-au dat întâlnire într-o carte ce va fi să fie 

Miraj sălbatic desprins dintr-un cadru de veșnicie, 

Ea, cu privirea tristă, ruptă din monotonie 

El, cerșind un dram de searbădă nebunie. 

J’accuse la mer de faire des vagues

J’accuse le ciel de nous tomber dessus

J’accuse le vent de faire des rondes

J’accuse la pente d’être un peu trop raide

J’accuse le ver de se cacher sous terre

J’accuse la meute de se jeter sans peine

J’accuse le sage d’être trop pépère 

J’accuse la lune d’être délétère 

J’accuse la pluie de faire des siennes 

J’accuse la vie de passer sans gêne 

J’accuse la mort de venir se rendre 

J’accuse la plume de s’envoler légère 

Et si j’accuse, c’est que je suis !

E ca o lacrimă rătăcită

Ce se prelinge pe ascuns

Din ochii umezi, încă nepătrunși

De vremelnicie, ai unei zburătoare;

Și în căderea ei tremurândă

Atinse în treacăt ale sale buze,

Înainte să se oprească

pe buzele unui muribund;

Gândindu-se să-i stingă arșița,

Unui suflet însetat fiind de veșnicie,

Ce visează în tăcere la un ocean de stele

Să-i lumineze tristețea

Sau să-i aline dorul de reîntoarcere în eternitate…

S-au mistuit și ultimele resturi de credință,  

Făclii albastre veghind cu (ne)chibzuință, 

Doar tu dispari în șoapte de cuvinte 

Și pașii tău se pierd printre morminte;

---

Amor de țară, deșert de tragică nesăbuință,

Ce țâșnește cu ropote nebune, fără trebuință,

Dintr-o măreață inimă bocind de fericire

Privind trecutul cu aprigă zvâcnire;

---

Ce vremuri urgisite trăiră străbunii noștri 

Eroii de nevoie, viețuind în bogate adăposturi, 

Pizmuite de toți vecinii lacomi și puternici

Ce i-au pus rele gânduri, de netrebnici; 

---

Și dacă totu-i doar o joacă de destine

Ale unor oameni zvârliți în Hora Mare, cu figuri senine, 

Zâmbete triste, mișcări răzlețe, ce searbădă menire 

Chiuind de-un dor nebun de glie, de cenușă vie!