M-am izbit de un munte
Și am început să împing o piatră leneșă
Care prea colțuroasă fiind,
Mi-a scrijelit mâinile
Și am lăsat-o să se rostogolească singură
Ca să se învețe minte;
M-am holbat prea mult la soare
Și am început să fug după o rază rătăcită
Care prea încinsă fiind,
Mi-a înroșit ochii
Și am lăsat-o să se stingă singură
Ca să se învețe minte;
M-am scufundat într-un ocean de cuvinte
Și a început să mă cuprindă un val de mărire
Care prea rece și lunecos fiind,
M-a azvârlit din brațe cu furie
Și m-a lăsat să mă înec la mal, tot singur
Ca să-mi fie cu învățare de minte.
Memento mori 