Am votat pentru o Românie onestă, un vis ce părea o iluzie (sau gândire magică), deși forța sa originară (ca o putere a cuvântării sau ca un act de credință) i-ar putea sufla în aripi ca să devină un proiect de țară. Chiar dacă a fost (poate) doar un slogan politic pentru cel care l-a întrupat, vraja sa i-a împresurat și fermecat pe mai bine de 6 milioane de oameni. Nutresc totuși speranța că mirajul poftei de slavă nu v-a devorat încă, domnule președinte, ci doar v-ați rătăcit nițeluș în meandrele monstruoasei Hidre (din Uniunea Searbădă a Lipitorilor nevertebrate) care a pus stăpânire pe acest mirific tărâm de ceva vreme și continuă să-i sugă seva creatoare. Și probabil că nu mai deosebiți capetele samavolnice pe care să le tăiați, sau mai degrabă nu v-ați gândit ce să puneți în locul lor.
Ar fi bine să vă aduceți aminte că Hercule nu a biruit singur fiara.
Sau poate că învăluit în brațele seducătoarei Circe, nu mai întrezăriți limanul. Deținerea puterii e iluzorie (oh, atât de îmbietoare), doar moartea e o certitudine. Iar viața trebuie trăită cu bune și cu rele, fiecare dintre noi lăsând în urma sa ceva ce ar putea dăinui (cel puțin în amintirile celor apropiați) sau dimpotrivă altceva ce s-ar putea nărui într-o clipă fugară. Cu atât mai trainic va fi edificiul cu cât propriul sacrificiu e mai dureros (după cum bine o știți din propria experiență civică) și pe măsura înălțării, dar nu a celei personale ci a celei colective, pentru reprezentarea celor care v-au încredințat (vremelnic) destinul cetății (ai cărei cetățeni sunt).
Ce efemer e sentimentul de a ști de o sută de ori mai mult decât ceilalți din jur atunci când privim de la înălțimea amețitoare a unui piedestal. Izvoarele informațiilor posedate pot fi dinadins înșelătoare sau sursele-i otrăvite, iar concluziile pot fi și ele eronate, căci depinzând de ipotezele inițiale. Alegerea lor făcându-se adesea în siguranța certitudinilor egolatre. Ce-ar fi să faceți alegerea curajoasă de a spune Adevărul, fără teama incertitudinii viitorului politic, ieșind astfel din trista vacuitate a singurătății atoateștiutoare?
Și aplecându-vă iarăși urechea la cei pe care i-ați ascultat cândva, atunci când aveați mare nevoie și care nu v-au cerut nimic la schimb. Cei care au continuat să ardă capetele hidrei cu flacăra cuvintelor, numind răul ascuns sub diversele chipuri și riscându-și liniștea căci au crezut într-o Românie altfel, a oamenilor de treabă, cei care refuză să-și mai fure propria căciulă. Căci au înțeles că prețul pe care vor trebui să-l plătească e mult mai mare, viitorul copiilor și al generațiilor ce vor fi să vină.
Memento mori 