Acel kizuna românesc…
Un dor nebun de viață, parcă dezlănțuit din resentimentele unor secole de asuprire ale sorții vitrege…
Sau doar acel sentiment românesc al ființei scăldat de (prea) multă vreme în trilurile melodramatice ale doinei, mistuindu-se la foc mocnit de un dor pustiu…
Resemnarea artistică cu nuanțe patetice în fața unui adversar superior numeric sau trezirea eroică dusă până-n pânzele albe când fierul a ajuns la os…
Un vis neostoit de înălțare sacrosanctă, de zbor încrustat în piatră, înaripat pe-o coloană a infinitului sau doar o bravadă cu accente megalomanice, kitch misecuvinist cu sânge și sudoare pe ritmuri orientale…
Râsu-plânsu sau simțul exacerbat de tragic cu iz de Fanar, ca o baladă într-o Vale a Plângerii…
A face sau a te preface?
Memento mori 