E acea stare de neliniște nostalgică

Revărsată dintr-un preaplin

Al unei inimi visătoare de basme trecătoare

Cu zâne și cu Feți Frumoși,

Cu nebunie adolescentină fără înțelepciune searbădă

Și cu ființă fără neființă;

O nestare izvorâtă

Dintr-o creatură (ne)muritoare, răpită eternității

De-un păcat comis fără cunoștiință,

Căci prinsă în capcana liberului arbitru

Deși fusese programată să-ncalce interzisul;

O stare de revoltă mută

Când sufletul ți se strânge

În pieptul-ți plăpând,

O melodie uitată în cotloanele pierdute

Ale unor amintiri neîmplinite

Țâșnește prin al tău suflet răvășit.

O durere surdă, un ecou al unei fericiri trecute

Sau al unei fericiri rebele

Ascunsă în anticamera unei iubiri promise

De un zeu necruțător.

Ce soartă crudă, ce dulce dor (amor)!

Strunindu-și arcul cu migală,

Săgeata-i gata să țâșnească 

Sfidând chiar brațul ce îl poartă 

Căci gândul iute la iubire,

Inc-o inimă vrea să străpungă. 

Dintr-o pădure în depărtare,

Apare Artemis, cu-a ei tolbă,

Lucire a zorilor de ziuă.

Și rana purpurie pare 

Dar și săgeata ruptă-n două,

Migala ascunde o sfială 

O arătare suspină-n zare. 

Divinitatea se revoltă

Căci sufletu-i atins de lacrimi

Uitate de o veșnicie

Și trupu-i leneș, încins de roșu 

Un ascuțiș de vârf-l străbate. 

Quelle joie m’étrangle le cœur?!

Serait-il le bonheur

Serait-il le malheur,

Ou simplement, le malbonheur ?!

---

Et pourtant, on essaie d’y survivre

vivre sans ramper pour autant…

Et la plupart du temps, on fait que vivoter.

Ou déchiré dans l’écho d’exister pour quelqu’un,

---

Ainsi parla la séductrice, son défi au bout des rêves…

Enchanteresse des âmes perdues…

Et le chasseur devint la proie de son instinct

Oh, Circé, exquise créature…

Ce fût la fin, ou tout commencera…

Părea doar un mesaj trimis pe fugă

Între două telefoane

O întrebare inocentă strecurată printre rânduri

Și mii de fire nevăzute au-nceput deja croiala

Unei pânze de mătase peste sufletul flămând

De-o iubire trecătoare

ce-ar putea să fie tristă,

Și ce-aștepta cu dor de ducă

Sa se întrupeze iarăși în amurg,

O poartă fusese întredeschisă.

---

Totul începuse ca o joacă răsărită

Din neantul plictiselii sau din roua dimineții,

I se așezase-n poale, cu candoare și stupoarea

Privitorilor din jur, îndrăgostiți de ea, Sofia,

Un sărut venit pe fugă

Se opri pe obrazul înroșit

El rămase fără voce

Împietrit și zguduit

De ceea ce-ar putea să-apară din senin,

Sufletul se speriase căci deodată, pe negândite

Inc-o poartă se ivise

Și el nefiind de veghe

S-a pierdut în nesimțire

Și pradă ispitei căzu.

Înger demon, nevăzut.

Plouă cu găleata
Văzduhurile s-au încins
Un dor nebun de viață
Mă arde din rărunchi
Și în vâltoarea ploii
Apare-o arătare,
O șturlubatică pestriță
Se prinde-n hora diafană,
A stropilor cernuți
Prin sita zorilor de ziuă
Un curcubeu dispare
Într-un tumult de șoapte
Rostite pe-ascuns,
Nostalgică poveste
De-odinioară ori de demult,
Ce-a fost și de-ar mai fi să fie…

Tu nous ensorcelles un jour,
Tu nous libères, un autre,
Le jour suivant, nous remettons les chaînes.
Dans notre cage, pauvres heureux, au cœur serré,
En attendant la grâce.
D’une tendre main, d’un doux sourire.
Que du bonheur à (p)rendre.
Pourquoi un jour à célébrer
Quand toute l’Eternité nous guette…
un paradis perdu au coin d’un rêve.

Iubirea, iubirea e ca o joacă

O joacă a sufletelor mistuite

De îmbrățișarea Eternității regăsite.

Iar despărțirea, despărțirea e trăită ca o rupere din carnea Întregului.

Ce inimă slabă și trădătoare

A fost de-ajuns un cântec sau o voce,

Poate un declic al răzbunării iubirii îngropate peste vieți

Ca zidurile create cu migală timp de un amar de ani

Să se crape și torente de emoții înlănțuite să-mi sfâșie sufletul

Și să-ți cer ajutor

Iartă-mă pentru aceasta necuviință

Le voi închide iarăși în temnița cuvintelor interzise

Torente de lacrimi nerostite.